Vanzatorul ambulant de cuvinte

Vreau sa fiu vânzătorul ambulant de cuvinte încrucişate

Să-mi întind aici, la ruinele cetăţii bogceaua de vorbe cu nume împarţite sistematic.

Şi vreau ca tu să mă ajuţi!

Ai sa ordonezi cuvintele bizare între linii trasate strâmb cu o cretă albă pe un perete de sare,

Iar  pe cele scurte, sonore…

cuvintele fulg şi cuvintele ploaie să le porţi goale sau…

să le porţi pe paie.

Drag vânzător de cuvinte, ştii ce mai vreau?!

Vreau să fim menestrei, sau misionari, sau simplii drumeţi

Şi să ne ţinem mereu tolba de vorbe deschisă.

Ai să ştii atunci că viaţa nu ne e o pildă scrisă-

Cât timp vom umbla, ştiu sigur că vei învăţa să-mi descri în mii de cuvinte sterpe chipul, iar eu,

eu voi desprinde forme clare din anagrame încâlcite.

Cuvintele ponegrite o să le  vindem când eu îţi voi spune „Iubite!”

doar printr-o clipire şi un dram de virtute.

Şi apoi…Şi apoi o să fim săraci! Săraci în grăire! Şi muţi, paradisiaci!

Îţi vei hrăni doar spiritul cu seva buzei mele de jos, iar sânu-mi se va împlini ca al unei primordiale Eve.

Nebună în cânt am să înfulec din nou din păcat

şi din nou tu-mi vei purta urma prin lume drept vânzător ambulant de cuvinte.

Spre apus am să secer cuvinte

Şi am să-ţi spun „Iubite!”.

Sub gorunul lui Blaga

Mi-e trupu-mi ancorat

De ramura unui gorul bătrân

Şi-mi vad prin scoarţa lui

Penitenta-mi, moartea şi dorul de bătrâni.

Prin încordarea firii

Îmi plec capul pe mâini-

Falange mici, reci, osoare,

În care parcă s-a întrupat noaptea.

De ce nu vii?

De ce nu vii degrabă

Să-mi sufli-n plete colbul

Ce are să mă îngroape

Sub ramul lui Blaga

Astă dată fară de sicriu.

Nu.

Afronturi sonore rostogolite în foruri de piatră…

mi-e dulce căderea

Iar colbul mi-e acum giulgiu sur

Ce-mi împământeneşte chipul altă dată frumos.

Nu, nu e declin,

Ci-i cuvântarea tânărului rabin la cap de copil.

Nu, nu sunt umil,

De-am ales să mă desprind,

Să beau cucută în loc de vin,

Să năzui la a nu mai fi viu.

Pot spune multe, doar prin atat

Semizeu

Înnod cu funii trupul cu umbra

Şi egouri liniare-mi par a face front

De dincolo de origini, de nume, de sens.

Volume de umbre sunt purtate în spate

Sugrumate-n cingători ca nişte

Năluce gorgone, răspunzătoare de propriile slăbiciuni.

Străpunse fronturi sure

Se ţes asupra mea în spaţiul dezlocuit de cer,

Iar eu,

Eu nu ştiu de-am fost sau sunt un semizeu.

Tablou

Acum sta intinsa pe pat si scrie. Soarbe liturgic din cana cu ceai de plante si-si umple gura de aroma si caldura. Cate simturi nu-i sunt slavite prin acest simplu gest. Picaturi calde se preling pe buza canii, mai apoi pe toarta, pentru ca umbra lor umeda sa-si gaseasca lacas in mana ei facuta caus.

In acest cadru, prin natura sa dedicat oamenilor singuri, cu o cana de ceai in fata si-l doreste pe print aproape, sa-i sarute gura din aroma de flori si ochiul pe a carui cristal vapori de ceai au conglomerat intr-o lacrima.

” Pentru ce, oare, pe timp de ploaie, nu fredonam decat cuplete in care predomina cuvantul sarutare? Sa fie din cauza ca picaturile de ploaie schiteaza, in caderea lor pe trotuar, gestul senzual al unor buze ce se lipesc de altele?”(„Omul cu inima de aur”-Minulescu)

De cat timp nu am mai ascultat melodia….

Can you see, can you feel all the beauty that we have in this world?
There's so much to see, forever Ignorance, arrogance
Keep us from being ourselves so we just follow our leaders - Why
...asta-mi aminteste sa-i urez Pamantului un formal "La multi ani!"