Mi-era atât de bine când timpul era fărâmiţat ca un dram de pâine neagră
-purtat în mâini negre, cu unghii negre, privit de ochi negri.-
Atunci aveam sumane sure şi ochi mărgean…
Şi cum te mai iubeam: ogive de duh şi infern se contopeau în mine şi se făceau rod…
Apoi rosteam cuvântări difuze:
Carmina triumphare.
…
Mă târăsc.
Sternul meu e cununat cu jugul şi mânjit de glie.
Un murmur-
numai- al trupului meu în cântu-i de lebădă.
Cele 8 pacate capitale ale omului civilizat ( Konrad Lorenz)
X,
Sunt obosita. M-au obosit asteptarile si reflectarea asupra tuturor celor petrecute in ultimul timp. M-a ingrijorat mutenia ta (nu vreau sa o numesc din nou fuga), pe care, intr-adevar, am interpretat-o drept egoism si copilarie. Ar fi in van acum sa-ti prezint faptele despre care voiam atunci sa-ti vorbesc, caci aveam atat de mare nevoie de un confesor, de-un om care sa fie dispus sa fie comprehensiv, un om care sa nu se grabeasca in analize pripite.
Consider ca s-a sfarsit plutirea mea in deriva si ca am acum controlul (fie numai si intr-o mica masura). Mi-am oferit un timp al meu, un timp in care sa fiu singura, sa las sa se sedimenteze toate cele traite, interpretate si intuite, dar am devenit constienta de inclinatia mea spre autodistrugere. Asta-mi aminteste de Paler, de „Viata pe un peron”, a carei idee centrala era „Frica de pustiu e mai rea decat frica de oameni”. Da, e devastatoare, macina, naruie, putrezeste din temelii cei trei piloni ai omului: fizicul, psihicul si constiinta primordiala. Mi-e frica de ce as putea deveni de m-as priva de oamenii din jurul meu, cu care, paradoxal, nu sunt intr-o relatie de interdependenta. Uit adesea sa privesc de jur imprejurul meu, uit sa le analizez reactiile, uit sa relationez, insa ii stiu mereu drept cadru. Mi-e imposibil sa ma vad parte a unui lant nesfarsit de verigi invizibile; sa stiu ca prin lipsa mea unitatea si-ar schimba forma, functia.
Cand ma gandesc, X, ca se intampla sa port in maini, atat de des, un cumul de energie pe care nu stiu sa mi-l atribui, sa-l modelez, si-l las sa se voaleze, devin vulnerabila si plang, si-mi judec slabiciunile, slabiciuni care, de altfel, ma definesc. Am multe momente de cadere…
Tu mi-ai spus ca nu sunt un om slab…de ce ai spus-o? Te-am mintit si pe tine in vreo exaltare de incredere si pseudo implinire a sinelui?…Sunt slaba. Sunt intr-o cautare nesfarsita. In felul acesta imi scuz slabiciunile, temerile. „Am 16ani si nu mi se cuvine decat sa am dreptate.”-avea dreptate C, desi vedeam o oare care ironie in spusele lui.
Astazi m-am speriat. M-am intalnit cu C pentru a-mi lua inapoi sacul de dormit. La despartire s-a apropiat de o fata – prietena lui- comuna( spun asta ca eufemism)… N-am simtit nimic…si asta m-a speriat! Omul pe langa care treceam semana cu C, dar isi pierduse din vibratie, din sine. Era un om ca toti ceilalti, imprumutase si el o masca pe langa care puteam trece cu usurinta fara ca macar sa o pot observa. Era un simplu om inecat in revolte neinsemnate si disperare. Imi era mila…ii purtam compasiune.
Eu, care ma stiu a fi slaba, sunt capabila de a purta compasiune unui om, pe care initial mi-l consideram antrenor pentru viata….Imi spun ca e firesc sa fiu speriata ca regasesc un astfel de om doar creionat vag in ochii mei.
Am nevoie de prietenia ta. Inteleg multe…si caut si eu intelegere.
Vreau sa vorbim.
Diana
Eram var…
Ne sorbeam buzele cu gust de vant.
Vantul aducea nori; norii ni se incredintau…
Iar noi eram acum var stins.
Mi s-a ivit o zi in fata ochilor
O fila creponata dintr-o agenda
De hartie lucrata manual-
O fila cu suprafata usor rugoasa
Si culoare extraexpusa.
Nu-I nicio linie trasata vertical:
Sunt numai universuri conglomerate de semne mici si incalcite scrise curent in randuri drepte sau usor curbate in margini.
De-ar fi citite de fauritorul meu de vise,
Cuvintele scrise vertical ar fi abea soptite,
Iar cele arcuite-languros graite.
Mamele pamantului nu le-ar putea citi:
Ar descoperi in hieroglife prima noapte de amor a fiicelor lor,
Iar tatii ar avea pe retine primul san gol si o sclipire intr-un cap de coridor;
Cel ce-l iubesti s-ar apleca pe vine
Si te-ar culege ca pe primul trandafir edenic.
Sanzienelor, e noaptea voastra,
In ceruri se va face hora si au sa joace mirii,
Iar pe pamant hieruvinii
Isi vor avea ritul lor:canturi de cocor si-un unic fior.
Sanctae Dianae in alb, cu sanii goi,
Deschizand o usa cu sigiuliu-n ceara
Are sa invite-n dantuiala
Mii de fete si feciori.
La venirea zorilor de prima zi,
Buze tinere de fete s-ar pecetlui ca bete
Cu-n sarut furat si- Cete
de feciori s-ar topi pe veci de dor.
…Am inchis apoi caietul,
Dar mai am si acum regretful
Ca n-am dantuit nebuna
Cu un sarut de jar pe gura.
De ce ma priviti prin vapori de alcool
Din cuseta vaporului cu un singur hublou?
Eu nu-s Dumnezeul corabiei voastre,
Nu-s puiul de om ce-i salvat;
Nu-s nici zeul demodat al vreunei religii.
Am doua aripi vlaguite si-un dor,
Caci am indraznit sa gandesc la amor:
La o frageda pasare ca spuma de lapte
Si ciocul tarcat ca nisipuri in noapte.
N-am cutezat sa-o salvez de-al lui Noe-Zeu,
Nici sa mor nu am vrut si mi-e greu
Caci ma apasa soapta de moarte a unei aripi de lapte.
De ce ma priviti prin vapori de alcool
Voi, bieti marinari carora va e ingaduit traiul
Si romul, si cantul, si naiul?
De ce ma priviti prin vapori de alcool
Cand eu prin hublou vad ca dus e potopul?
Tu, Sodoma,
Primeste-ma, Gomora
In cortegiu-ti funerar de apa.
De ce ma priviti prin vapori de alcool
Cand dus sunt cu pacatu-mi de amor?
Si apoi plans de o mare mai mare decat aveti voi sa vedeti
…prin vapori de alcool.
Cum se succed iubirile astea…patrund intr-un labirint de netalmacit numai gandind la ele: la un vis de 2 ani, la o prietenie siropoasa de 1 an si o poveste de 3 saptamani pentru ca mai apoi sa cunosc Vesnicia. Vesnicia… ce nume plin, de nestramutat. Vesnicia… arata pentru mine ca o semidreapta delimitat la un capat undeva in urma cu 2 luni si infinita la celalalt. De fapt aceasta-i doar schema constientizarii Vesniciei. Daca ma gandesc mai bine ma simt nejusta schitand in minte o limitare, un cap de tabel pentru multimea infinita de puncte constituente Ei. Dar simt nevoia de a-i faramita absolutul pentru a-i da un nume, asa cum Tagore spunea „Nimic nu se poate manifesta daca nu are limite. Infinitul a facut apel la forma pentru a se putea manifesta.Altfel cum s-ar fi putut el revela?”
Vesnicia mea e o dreapta sau o multime de drepte. E posibil ca nascand atatea ipoteze conceptul de Vesnicie sa se neutralizeze, sa se voaleze undeva in spatele temporalitatilor, sau sa fie rezumat Nimicului.Nu cred ca as gresi in vreun fel atata timp cat Nimicul ar fi un concept nedefinit altfel decat stangaci si ambiguu. Hotarele nedefinite despre care vorbesc eu nu sunt concept, sunt antiteze conceptului, nu presupun ingradiri, intinerarii sau desertaciuni.
Te-am cunoscut, Vesnicie, si poate prin plamanii tai am sa inspir tutun si noapte si parfum. Prin Tine am sa vad un om cu doua trupuri intesate cu funii de fier negru si aur impletit (ca in in logodna hindusa), am sa evoc astrii de dupa perdelele albastre.
Te-am cunoscut, Vesnicie, ca pe-o dulce revelatie.
kingdommyths 