Arhivă pentru mai, 2009
Vanzatorul ambulant de cuvinte
Posted in Uncategorized on mai 26, 2009 by lostkingdommythsVreau sa fiu vânzătorul ambulant de cuvinte încrucişate
Să-mi întind aici, la ruinele cetăţii bogceaua de vorbe cu nume împarţite sistematic.
Şi vreau ca tu să mă ajuţi!
Ai sa ordonezi cuvintele bizare între linii trasate strâmb cu o cretă albă pe un perete de sare,
Iar pe cele scurte, sonore…
cuvintele fulg şi cuvintele ploaie să le porţi goale sau…
să le porţi pe paie.
Drag vânzător de cuvinte, ştii ce mai vreau?!
Vreau să fim menestrei, sau misionari, sau simplii drumeţi
Şi să ne ţinem mereu tolba de vorbe deschisă.
Ai să ştii atunci că viaţa nu ne e o pildă scrisă-
Cât timp vom umbla, ştiu sigur că vei învăţa să-mi descri în mii de cuvinte sterpe chipul, iar eu,
eu voi desprinde forme clare din anagrame încâlcite.
Cuvintele ponegrite o să le vindem când eu îţi voi spune „Iubite!”
doar printr-o clipire şi un dram de virtute.
Şi apoi…Şi apoi o să fim săraci! Săraci în grăire! Şi muţi, paradisiaci!
Îţi vei hrăni doar spiritul cu seva buzei mele de jos, iar sânu-mi se va împlini ca al unei primordiale Eve.
Nebună în cânt am să înfulec din nou din păcat
şi din nou tu-mi vei purta urma prin lume drept vânzător ambulant de cuvinte.
Spre apus am să secer cuvinte
Şi am să-ţi spun „Iubite!”.
Sub gorunul lui Blaga
Posted in Uncategorized on mai 26, 2009 by lostkingdommyths
Mi-e trupu-mi ancorat
De ramura unui gorul bătrân
Şi-mi vad prin scoarţa lui
Penitenta-mi, moartea şi dorul de bătrâni.
Prin încordarea firii
Îmi plec capul pe mâini-
Falange mici, reci, osoare,
În care parcă s-a întrupat noaptea.
De ce nu vii?
De ce nu vii degrabă
Să-mi sufli-n plete colbul
Ce are să mă îngroape
Sub ramul lui Blaga
Astă dată fară de sicriu.
Nu.
Posted in Uncategorized on mai 20, 2009 by lostkingdommyths
Afronturi sonore rostogolite în foruri de piatră…
mi-e dulce căderea
Iar colbul mi-e acum giulgiu sur
Ce-mi împământeneşte chipul altă dată frumos.
Nu, nu e declin,
Ci-i cuvântarea tânărului rabin la cap de copil.
Nu, nu sunt umil,
De-am ales să mă desprind,
Să beau cucută în loc de vin,
Să năzui la a nu mai fi viu.

Semizeu
Posted in Uncategorized on mai 9, 2009 by lostkingdommyths 
Înnod cu funii trupul cu umbra
Şi egouri liniare-mi par a face front
De dincolo de origini, de nume, de sens.
Volume de umbre sunt purtate în spate
Sugrumate-n cingători ca nişte
Năluce gorgone, răspunzătoare de propriile slăbiciuni.
Străpunse fronturi sure
Se ţes asupra mea în spaţiul dezlocuit de cer,
Iar eu,
Eu nu ştiu de-am fost sau sunt un semizeu.