Blestem anatomic

E boală neeredicată-n mine.

Purulent mi-e organul simţirii

Ce din rictus s-a intrupat,

Odată cu membre, cu trunchi, cu cap

şi s-a divizat in toate cavităţile.

Pulsaţii volatile, bătăi tenebroase,

Sângele-mi se coagulează pe rană

Ca un amurg ce opacizează retina,

Cronic pasuieşte durerea -se incheagă-

Se face una cu pielea.

Un pariu pe o lacrima…

http://library.radio3net.ro/playme.php?id=127&m=pif&pp=

Fragment de stare…

Era ca in piesele lui Cehov. Stateam pe-un scaun vechi in mijlocul unei sali atipite. Era o sala mica  brazdata de arcade de circumferinte diferite, atat de diferite incat intreaga incapere, privita de vreun suflet levitand, ar fi parut un labirint. Gesticulam nervos strapungand tacerea, oarecum la unison cu cei ce in finele unei reprezentatii mai mult sau mai putin reusite ar fi pufnit in ropote de aplauze si urale, fie din compasiune pentru acele fiinte din spatele mastilor ce nu si-au insusit rolul cu iscusinta chiar de si-au imbrobonat fruntile, fie din admiratie pura. Ma ridicam frenetic de pe scaun, observam pentru cateva clipe insesizabile miscarea scaunului, tremurul vopselei coclite- de o culoare liturgica, ce aduce a ritual- pentru ca mai apoi, dupa 12-13 pasi facuti in spirala sa-mi reiau locul, sa tronez pe acelasi scaun vechi, ca un monarh abdicat in exil.

Ii vorbeam lui Matei despre mine. De fapt, nu i ma adresam de nicio culoare. Statea la stanga mea, nu stiu cat de aproape sau de departe; nu stiu nici daca  in tot acel timp in care am vorbit a stat acolo sau de si-a purtat ochii inchisi sau de a strapuns cu dansii vreo privire, sau poate-un gand de-al meu…La mine nu a privit: imi dau seama de sunt privita…

Pasind prin sala mi-am vazut de asta data ceva mai clar aura: un norisor de dioxid de carbon expirat si mai apoi inghetat dincolo de Poli reflectat asupra capului meu. Am fost curioasa daca si Matei are o astfel de aura, as fi preferat sa-mi spuna ca si-a descoperit-o trecandu-si mana prin par, sau pieptanandu-se; nu l-am privit. Mi-am spus: „Imi va fi cu putinta sa-l intreb si maine, sa-l analizez si maine, sa-l contemplu”.

http://www.youtube.com/watch?v=zHM0xcJtT0o

O poezie pe care as putea-o numi ” veche” scrisa de mine si Bogdan

Timpul uita ca are suflet

D: pasesc pe bumbi cleiosi de noroi, mai sper

B: ca eu voi fi o alta, nu cea pierduta de ieri

cand m-ai vazut naufragiind departe de tarmuri

iar valuri de suflete se agatau de ganduri, gandurile mele, gandurile tale…

acum, simt intru totul goliciunea neasemuita a pamantului

in care clepsidra d umbra se scurge-n eter, iar clipele timpului plang si pier in uitare

Stinghera string:<<Vreau sa traiesc asupra lumii!>>

dar tacerea murinbunda imi cade grea ca un plumb pe sufletu-mi uscat de vreme

de ma voi resemna, Prometeu imi va zdrobi trupul

nimicul din nimic va fi gol, iar tot ce va ramane din trup va doar praf d stele

si-un vis, rascruce pentru un simplu muritor

si cruce de piatra din sange de celt in lume aruncata de vise

Lumini stinse…si-un tic-tac sacadat mi-e in minte

veninul din crampeie de cosmaruri se scutura de durere pe mana-mi uda

ma fac una cu timpul…in murmur inchin eu Pamantul

care ma topeste in maruntaiele lui care ard ca focurile vesnice din Valhala

nectar scump ma preface mai presus Freyei

si devin o molecula curata de apa vie din shangri-la

menita sa spele amintiri

si dureri si chinuri din alta lume, lumea alter ego-ului meu furat de abis

Ziua liceului, poeziei si antitraficului- 19 martie

– scris la ora 7.40 in intarziere in fata unei cani cu ceai si a unei portocale-

Celor ce nu-si pretuiesc libertatea, viata…

Cand spun OM ma gandesc la o constructie, la trei piloni de rezistenta si anume la: TRUP, SUFLET si CONSTIINTA (fac trimiteri evidente la comentariul lui Andrei). Drogul poate fi considerat o lance ce subrezeste toti acesti piloni:pateaza continta, imbolnaveste trupul si ponegreste sufletul.

Festin al trupurilor

Uscate, sterpe, murdare.

Ofranda a Pacatului din toi

Asta sunteti,

Sunteti goi.

Reflexii ale oglinzilor ce slavesc DROGUL

Demiurgul de plumburi troneaza-n delir

Si striga blestemul deplin-

Frenetica oda de spin.

Descatusati doar un inger al firii

Voi, negrii imparati din adancuri

Redati-i virtutea gandirii

Si aveti sa pieiti in declin.

http://www.anti-trafficking.info/

Feast of corpses. Dry, barren, filthy. To the Sin long gone an offering, This is what you are, You are empty. Reflections of mirrors that serve the drug The Demiurge rules over sin And shouts his eternal curse- Frenetic ode to a thorn. Unleash merely an angel of being, You, dark emperors of the depths Give him back the virtue of thought And you shall wither in downfall.

Prima zi din martie

„Ce-ar fi daca am muri?Zau, iubitul meu, hai sa murim acum. Zapada ne va acoperi cu-n giulgiu alb si la primavara vor creste pe noi trandafiri rosii, ca-n povestea de dragoste a lui Zafir si a Lianei”. „Elevul Dima dintr-a saptea”-M. Drumes

Am gasit intr-o agenda veche transcris acest pasaj. Spuneau multe aceste randuri despre mine pe atunci. Eram idealista, poate…

Nu mi-as curma zilele in cea mai profunda clipa traita-n iubire, de fapt nu stiu ce inseamna ” a curma”, nu cred in moartea efectiva a egoului, ci doar in eliberarea din material, ceea ce nu-mi pare suprem acestei vieti. Cred in schimbare, evolutie si involutie, dar nu in moarte. Nu pot concepe ca a fost un timp in care EU nu am existat, caci par a fi de-o varsta cu LUMEA. In acest timp, dinainte de timpul existentei mele trupesti, am invatat sa simt, m-a dezvoltat dintr-un fetis spiritual,  intr-un nou nascut spiritual, apoi intr-un nou nascult trupesc, intr-un adolescent trupesc.

Ma gandesc ca as putea fi chiar batrana, dar ce inseamna batranetea daca ignori temporatitatile: trecutul, prezentul si viitorul?

Mi-e totuna de ma nasc, traiesc sau mor, caci timpul n-are sa existe in veci ca lance decat pentru trup.  Cum sufletul a luat cu timpul din caracteristicile trupului, el s-a supus denigrarii, imbatranirii.

Trupul nu-i decat un ambalaj volatil, la fel ca timpul nasterii si cel al mortii trupesti.

Diana

Iti scriu…

…Voi avea un mijlocel subtire, bocanci inalti, un top negru si geaca de piele. Te voi privi in ochi, te voi privi direct si n-am sa mi te strecor direct in brate, ci am sa astept statuara prima-ti arcuire a obrazului. Frumoasa am sa fiu in acele clipe, superba asemeni primei zile in care ai indraznit sa ma privesti, poate si sa ma iubesti, candva-n toamna.

Ceva m-a manat sa-mi spun ca te detest, ca n-ai sa mai tronezi pe-un soclu din Imparatia Suprema zidita-n mine. Ceva nedefinit m-a indemnat sa-l deservesc pe Cupidon in pacat, sa-l ingrop, sa-l ponegresc. Ma intreb ce inseamna de fapt iubirea asta, de-o pot numi asa: e in primul rand admiratie, admiratie pura. Admir puterea lui, barbatia, virilitatea lui, gesturile, mimica, timbrul vocal, toate radiaza, construiesc un univers masculin feeric: tradeaza inteligenta, sexualitate, simbolism.

Cred ca e un Eliade. E un Eliade !Din primele carti ale lui Eliade mi-am spus ca (il) l-as iubi pe acest barbat, enorm desi as fi mereu impinsa spre cliseul de a-l acuza de infidelitate si a sfarsi prin a-l detesta. In antinomie, dorindu-ma a fi iubita, poate ca as accepta ipoteza iubirii ce nu se afla desavarsita intr-o singura relatie, ce e divizata in mii de particule, ca lema. Cu timpul mi-as demonstra-o, fericita fiind ca m-am pastrat invaluita-n mister pentru al meu ratacit Alan.

Haurile, povarnisurile si hopurile sentimentale nu se pot numi decat poveste. Pentru al meu Alan aproape orice poveste are un caracter sacru: Povestea fie ea mitica sau simpla relatare nelipsita de imprejurari evidentiate are puterea de a renova universul, de a naste poezie. Arta revarsta-na materie si cuvant coexista stiintei, caci ” omul de stiinta si scriitorul se intalnesc pe terenul fertil al mitului”. Si cum poezia nu e decat iluminare a fiintei, inceputul inceputuluim prima ofranda adusa zeilor: Sa privim dintr-un alt unghi:poetii, jonglerii, saltimbangii fusesera facuti sa distreze/ slaveasca zeii, sa-i amuze, si acum ei si cei ca ei (caci au aparut moduri noi de manifest ramificat in enorm de multe directii a artei, expresiei)nu fac decat sa bine-dispuna omul, seamanul. Poate prin aceasta omul se apropie ” zeului”, sau ” zeul” decade intr-o societate  unde cei trei poloni de rezistenta incep sa se subrezeasca. Sa fie aceasta inversiune om-zeu eronarea zilelor noastre?

Cum am ajuns sa vorbesc aici despre aceasta dilema nu stiu. Vreau sa cred (si prin aceasta credinta se regaseste latura mea profund spirituala  si interpretativa) ca Alan gandeste la mine, ma viseaza, ca pentru el sunt o metafora a lumii metafizice, o teologie inchistata in trup. Tu nu esti un dionisiac, tu esti Apollo, esti capabil de idealuri spirituale, de providenta si, in final, de iubire, esti un demiurg al zilelor noastre precum si eu sunt:

Chip profetic, manuscris

al dogmelor fagas de stih

hotar al lumestilor canoane

si rege bland al karmei tale.

-asa cum scriam in urma cu un an, inainte de a-l fi cunoscut, dar nu si inainte de a-l fi iubit.

Ti-as putea scrie enorm…n-as vrea sa citesti prea curand ce-ti scriu. Am o credinta noua: cu cat drumul spre tel este mai anevoios, cu atat „poema isi intarzie sfarsitul”(Minulescu). Sunt dispusa sa sufar-o pot spune fireste, clar. Rezist sa te vad un don Quijote  nalucind, iubind hangite mizere, fete morgane, femei absente, cu ochi toropiti in frenezia clipei.

Interesant…ce inseamna suferinta?crestinismul are marele merit de a o valoriza, de a o transforma dintr-o stare negativa intr-o experienta simbolica pozitiva, edificatoare.

Asteptandu-l pe Alan  nu fac decat sa parcurg un proces de initiere in urma caruia am sa prind forma, gratia unei muze ce are sa fie vesnic iubita.

Asta-i plinatatea vietii,

Caci stiu ca am sa spun: „Da-ti-mi un trup, voi, muntilor!”

Tarm de scrum

 

Intr-un cer luminat de-un alt astru

Pluteam pe arca lui Ra

Inecata-n luminisciente de stea.

 

Fascicol decazut vietuirii

Am plutit pe cadrane de ani

Coclite si arse pe margini.

 

Arsita mainilor de roza am stins-o in valuri

Arcuindu-mi trupul asupra puntei,

Prin fum.

 

Falangele mi-au pipait atunci un tarm,

Coborand din arca de Soare

Piciorul gol a ars Pamantul

Iar tarmul la care nazuiam s-a prefacut in scrum.